Una dintre cele mai bogate familii din România readuce la viaţă un conac vechi de aproape 100 de ani. Ce planuri au cu el şi cum arată acum

Un conac construit în 1925 în stil neoromânesc de unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, care a trecut printr-un proces de renovare ce a durat şapte ani, reprezintă unul dintre cele mai noi pariuri ale familiei Timiş. Acesta le poartă deja numele şi, aflat la doar 80 de kilometri de Capitală, ar putea fi una dintre destinaţiile de weekend de pe harta bucureştenilor.  În ultimii ani, au început să apară din ce în ce mai multe locuri de cazare, care pe lângă dormit, oferă şi o experienţă atipică turiştilor, în încercarea de a se deosebi de turismul de masă. Casa Timiş, un conac construit în 1925 în stil neoromânesc, le oferă turiştilor atât ocazia de a dormi într-un conac istoric, dar şi de a lua masa înconjuraţi de viţa de vie din zona Dealu Mare.GALERIE FOTOCasa Timiş este situată pe Drumul Vinului în judeţul Prahova, la aproximativ 80 de km de Bucureşti. Clădirea a fost naţionalizată de către comunişti şi ulterior retrocedată în anul 2008, trecând printr-un amplu proces de ren

Una dintre cele mai bogate familii din România readuce la viaţă un conac vechi de aproape 100 de ani. Ce planuri au cu el şi cum arată acum

Un conac construit în 1925 în stil neoromânesc de unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, care a trecut printr-un proces de renovare ce a durat şapte ani, reprezintă unul dintre cele mai noi pariuri ale familiei Timiş. Acesta le poartă deja numele şi, aflat la doar 80 de kilometri de Capitală, ar putea fi una dintre destinaţiile de weekend de pe harta bucureştenilor.  

În ultimii ani, au început să apară din ce în ce mai multe locuri de cazare, care pe lângă dormit, oferă şi o experienţă atipică turiştilor, în încercarea de a se deosebi de turismul de masă. Casa Timiş, un conac construit în 1925 în stil neoromânesc, le oferă turiştilor atât ocazia de a dormi într-un conac istoric, dar şi de a lua masa înconjuraţi de viţa de vie din zona Dealu Mare.

GALERIE FOTO

Casa Timiş este situată pe Drumul Vinului în judeţul Prahova, la aproximativ 80 de km de Bucureşti. Clădirea a fost naţionalizată de către comunişti şi ulterior retrocedată în anul 2008, trecând printr-un amplu proces de renovare până în anul 2015.

Casa Timiş este deţinută de familia Timiş, cunoscută mai ales pentru dezvoltarea producătorului  de mezeluri Cris-Tim, dar care are şi o experienţă de 13 ani în domeniul viti-vinicol. Familia Timiş are circa 60 de hectare de viţă de vie în zona Dealu Mare şi produce propriul vin încă din 2013.

În anul 2018, familia Timiş a decis să investească în conac – denumit anterior Conacul Domniţei Ralu – realizând o reţea de infrastructură, atât în ceea ce priveşte asfaltarea unui drum către cramă, cât şi electrificare şi canalizare, dat fiind faptul că acestea nu existau în momentul achiziţionării clădirii.

„Domeniul Casa Timiş nu are la bază un program de finanţare externă. Investiţiile în construcţii, infrastructură (drumuri asfaltate, electrificare, canalizare), echipamente şi obiecte de inventar, terenuri şi amenajări (vie, livadă, lacuri, grădini, alei, sistem de irigaţii), alături de via ce face parte din podgoria Casa Timiş, depăşesc 8 milioane de euro. Proiectul este în continuă dezvoltare”, spune Cristina Timiş, proprietara Casei Timiş.

Cristina Timiş a regândit tot ceea ce înseamnă amenajările interioare, astfel designul şi decorurile au păstrat stilul în care clădirea a fost construită, mai exact stilul neo-românesc. Totodată, Cristina Timiş s-a ocupat şi de peisagistica locului creând zone de spaţii verzi, alei şi un parc cu loc de joacă pentru copii, dar şi de construirea restaurantului Veranda dintre vii, salonul de evenimente şi sala de conferinţe Noblesse.

Înainte de achiziţionarea acestui conac, familia Timiş căuta un loc în care să construiască o clădire, care să reprezinte nucleul businessului viticol început în anul 2005. De asemenea, Cristina Timiş se ocupă personal de tot ceea ce înseamnă proiectele de dezvoltare a locaţiei, management, achiziţii, resurse umane, marketing şi comunicare şi design.

„Planurile de viitor pe termen scurt şi mediu vizează în primul rând crearea unui complex vini-viticol ce presupune dezvoltarea capacităţii de cazare, atracţii şi facilităţi şi leisure, deoarece nu putem acoperi cererea mare pe care o avem în acest sens.

CITITI AICI MATERIALUL INTGRAL