UE şi China ar putea încheia acordul pentru noile reguli de investiţii până la finalul anului

Uniunea Europeană şi China sunt aproape de finalizarea mult-aşteptatului acord de investiţii, întrucât Bruxelles-ul vrea să obţină condiţii corecte de business pentru companiile europene care operează în a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit FT.În cadrul unei întâlniri a ambasadorilor din ţările UE care a avut loc luni la Bruxelles, Comisia Europeană a raportat progrese în negocierile cu Beijingul, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile muncitorilor în China. Conform oficialilor UE, acordul ar putea fi anunţat chiar săptămâna acesta.„Comisia a relatat o evoluţie pozitivă în negocierile cu China, inclusiv în privinţa standardelor din piaţa muncii. (...) Ambasadorii au salutat progresul înregistrat în negocieri”, a declarat un oficial UE pentru publicaţia americană.Uniunea Europeană îşi doreşte să încheie acest acord până la termenul limită stabilit pentru finalul anului 2020. Pentru blocul european aceste negocieri sunt importante în gestionarea relaţiilor comerciale tensionat

UE şi China ar putea încheia acordul pentru noile reguli de investiţii până la finalul anului

Uniunea Europeană şi China sunt aproape de finalizarea mult-aşteptatului acord de investiţii, întrucât Bruxelles-ul vrea să obţină condiţii corecte de business pentru companiile europene care operează în a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit FT.

În cadrul unei întâlniri a ambasadorilor din ţările UE care a avut loc luni la Bruxelles, Comisia Europeană a raportat progrese în negocierile cu Beijingul, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile muncitorilor în China. Conform oficialilor UE, acordul ar putea fi anunţat chiar săptămâna acesta.

„Comisia a relatat o evoluţie pozitivă în negocierile cu China, inclusiv în privinţa standardelor din piaţa muncii. (...) Ambasadorii au salutat progresul înregistrat în negocieri”, a declarat un oficial UE pentru publicaţia americană.

Uniunea Europeană îşi doreşte să încheie acest acord până la termenul limită stabilit pentru finalul anului 2020. Pentru blocul european aceste negocieri sunt importante în gestionarea relaţiilor comerciale tensionate dintre UE şi China, o ţară pe care a catalogat-o drept „competitor economic” şi „un rival sistemic”.

Acordul dintre cele două părţi ar trebui să elimine barierele investiţionale cu care se confruntă companiile europene pe piaţa chineză, precum cerinţele legate de un joint-venture necesar cu o firmă chineză sau plafoanele stabilite în prezent pentru deţinerile investitorilor străini în anumite industrii. Printre sectoarele acoperite de acord se numără producţia, serviciile financiare, imobiliarele sau construcţii.

Pentru China, acordul menţine actuala deschidere a pieţei europene şi oferă noi posibilităţi de investiţii în energie regenerabilă.

Cu toate acestea, acordul ar putea aduce tensiuni între blocul european şi noul preşedinte american Joe Biden.

Noua administraţie americană „ar dori să înceapă consultările cu partenerii europeni în privinţa preocupărilor comune legate de practicile economice ale Chinei”, a scris Jake Sullivan, viitorul consilier pentru securitate naţională al lui Joe Biden, pe Twitter.

Acordul ar veni la o lună după ce Uniunea Europeană a publicat o strategie transatlantică în care cere SUA să lucreze cu blocul european pentru a întâmpina „provocarea strategică” reprezentată de China.

Echipa lui Joe Biden a dat semnale că va încerca să lege o alianţă multilaterală cu UE şi alţi parteneri prin care va încerca să pună presiune asupra practicilor Beijingului.