Odihneşte-te în pace, Iuliana Roibu!

Am aflat cu durere astazi ca Iuliana Roibu, unul dintre cei mai talentati si ambitiosi jurnalisti ai Business MAGAZIN, ne-a parasit. Iuliana a lucrat pentru Business MAGAZIN intre august 2005 si martie 2016, evoluand rapid in cadrul publicatiei pana la rolul de redactor-sef adjunct. Iuliana a fost mereu in cautarea excelentei – si a si gasit-o deseori prin analizele sale de business, care au castigat numeroase premii. Dincolo de materialele exceptionale semnate de ea, Iuliana Roibu a avut un rol important in formarea noilor jurnalisti, fiind un editor generos cu cei care ii impartaseau idealurile in ceea ce privea presa de business. Si-a inceput cariera ca jurnalist imediat dupa ce a absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Subiectul ei de licenta s-a axat pe “Rolul presei in crizele economice”, vizand modul in care ziarele pot sa amplifice efectele crizei asupra afacerilor si atitudinii oamenilor de rand. In 2001 s-a angajat la Ringier ca jurnalist de business pentru Eveni

Odihneşte-te în pace, Iuliana Roibu!

Am aflat cu durere astazi ca Iuliana Roibu, unul dintre cei mai talentati si ambitiosi jurnalisti ai Business MAGAZIN, ne-a parasit. 

Iuliana a lucrat pentru Business MAGAZIN intre august 2005 si martie 2016, evoluand rapid in cadrul publicatiei pana la rolul de redactor-sef adjunct. 

Iuliana a fost mereu in cautarea excelentei – si a si gasit-o deseori prin analizele sale de business, care au castigat numeroase premii. Dincolo de materialele exceptionale semnate de ea, Iuliana Roibu a avut un rol important in formarea noilor jurnalisti, fiind un editor generos cu cei care ii impartaseau idealurile in ceea ce privea presa de business. 

Si-a inceput cariera ca jurnalist imediat dupa ce a absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Subiectul ei de licenta s-a axat pe “Rolul presei in crizele economice”, vizand modul in care ziarele pot sa amplifice efectele crizei asupra afacerilor si atitudinii oamenilor de rand. In 2001 s-a angajat la Ringier ca jurnalist de business pentru Evenimentul Zilei. 

In 2005, la un an dupa lansarea publicatiei, a venit la Business MAGAZIN. A devenit editor doi ani mai tarziu, iar in 2009 a preluat rolul de redactor-sef adjunct. In timpul carierei sale ca jurnalist, si-a consolidat pregatirea printr-o bursa de studiu la Institutul Reuters pentru Jurnalism din cadrul Universitatii Oxford. 

Iuliana a scris mai ales despre sectorul energetic, hotelier, al aviatiei, cat si despre numerosi antreprenori romani – si a castigat premii precum cele acordate de Clubul Roman de Presa pentru “Cel mai bun Jurnalist de Business”. Cateva dintre articolele premiate scrise de ea sunt articolele de coperta “Cand vom trai ca europenii?”, “Romania la suprapret”, “Bacsisul si miliardul invizibil”, “Mirajul vanturilor”. 

Iuliana a plecat dintre noi, asa cum am aflat astazi cu durere dintr-o postare pe pagina sa de Facebook, “cu demnitatea si discretia pe care le stiu toti cei care o cunosc”. Cei care vor să o conducă pe ultimul drum o pot face marţi, 12 ianuarie, la ora 12, la Cimitirul Bellu, scriu cei apropiati ei. 

Odihneste-te in pace, Iuliana! Multa putere celor care ti-au fost aproape!