Eurostar, care operează trenuri pe sub Canalul Mânecii, cere ajutor de urgenţă de la guvernul Marii Britanii

Eurostar, compania care operază trenuri pe sub Canalul Mânecii între Europa şi Marea Britanie, a cerut ajutor guvernamental de urgenţă de la Marea Britanie, după ce traficul de călători s-a prăbuşit, potrivit FT.Compania este controlată de operatorul feroviar francez SNCF şi este în pragul falimentului după ce traficul de călători a scăzut cu 95% din martie 2020. În ultimele luni, compania a operat doar două curse pe zi şi a avertizat că va rămâne fără bani în această vară.Guvernul francez are o majoritate de 55% în Eurostar, iar guvernul belgian controlează 5%, după ce Marea Britanie şi-a vândut participaţia în 2015. Unii acţionari au pompat deja 200 de milioane de euro în Eurostar pentru a ţine compania în viaţă în timpul crizei, însă aceşti bani se vor termina la jumătatea anului. Printre acţionarii care au pompat deja bani se numără Hermes Infrastructure şi managerul instituţional de fonduri din Canada Caiss

Eurostar, care operează trenuri pe sub Canalul Mânecii, cere ajutor de urgenţă de la guvernul Marii Britanii
În pragul falimentului: Eurostar, care operează trenuri pe sub Canalul Mânecii, cere ajutor de urgenţă de la guvernul Marii Britanii

Eurostar, compania care operază trenuri pe sub Canalul Mânecii între Europa şi Marea Britanie, a cerut ajutor guvernamental de urgenţă de la Marea Britanie, după ce traficul de călători s-a prăbuşit, potrivit FT.

Compania este controlată de operatorul feroviar francez SNCF şi este în pragul falimentului după ce traficul de călători a scăzut cu 95% din martie 2020. În ultimele luni, compania a operat doar două curse pe zi şi a avertizat că va rămâne fără bani în această vară.

Guvernul francez are o majoritate de 55% în Eurostar, iar guvernul belgian controlează 5%, după ce Marea Britanie şi-a vândut participaţia în 2015.

Unii acţionari au pompat deja 200 de milioane de euro în Eurostar pentru a ţine compania în viaţă în timpul crizei, însă aceşti bani se vor termina la jumătatea anului. Printre acţionarii care au pompat deja bani se numără Hermes Infrastructure şi managerul instituţional de fonduri din Canada Caisse de depot et placement du Quebec.

„Fără finanţare suplimentară din partea guvernului, există riscuri reale care planează asupra supravieţuirii Eurostar, întrucât situaţia actuală este una gravă. (...) Suntem încurajaţi de împrumuturile susţinute de stat care au fost acordate operatorilor aerieni şi cerem din nou ca acest tip ce sprijin să fie extins şi către sectorul nostru”, a transmis Eurostar.

Noile restricţii de călătorie au intrat în vigoare săptămâna trecută şi au adus presiuni suplimentare pentru operatorii de infrastructură, în contextul în care liniile aeriene şi aeroporturile cer sprijin suplimentar. Noile reguli de călătorie îi obligă pe toţi cei care călătoresc către Marea Britanie să aibă un test Covid cu rezultat negativ realizat recent şi să stea în carantină 10 zile în cazul în care nu produc un test negativ la cinci zile după sosirea în ţară.