Amenzi de peste 900.000 lei pentru nerespectarea măsurilor împotriva Covid, într-o singură zi

Angajaţii MAI au verificat sâmbătă aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane. Au fost aplicate 5.337 de sancţiuni de peste 900.000 lei. Peste 12.000 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii au continuat sâmbătă misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane.Astfel, au fost verificaţi 4.594 de operatori economici, 227 de operatori de transport persoane, peste 10.100 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.571 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 89.727 de persoane.Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei. Principalele abateri constate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice. În aceste situaţii au

Amenzi de peste 900.000 lei pentru nerespectarea măsurilor împotriva Covid, într-o singură zi

Angajaţii MAI au verificat sâmbătă aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane. Au fost aplicate 5.337 de sancţiuni de peste 900.000 lei. 

Peste 12.000 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii au continuat sâmbătă misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane.

Astfel, au fost verificaţi 4.594 de operatori economici, 227 de operatori de transport persoane, peste 10.100 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.571 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 89.727 de persoane.

Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei.

Principalele abateri constate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice. În aceste situaţii au fost aplicate 4.622 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 623.837 de lei.

Totodată, au fost aplicate 708 sancţiuni, în valoare de 294.550 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 5 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

La acţiunile de control au participat, zilnic, în medie, peste 6.700 de poliţişti, 2.600 de jandarmi, 1.600 de poliţişti de frontieră şi aproximativ 1.200 de cadre ISU.